Revizuirea identității

Identitatea este scurtă, confundând șocul fraudulos cu surpriza sinceră.

Uneori, în cursa dintre film și cinefil, publicul preia conducerea.

Uneori, putem să-l vedem venind sau să simțim secretul de la început. Putem vedea trenul în jurul curbei, înainte ca fluierul să găsească vântul. Și este filmul bun care ne împotrivește, ne deschide maxilarul și îl face un tunel. Și trenul suflă.



Identitate ar fi putut fi genul ăsta de film -- acel mister de modă veche, sau nădejdea pierdută -- și pentru un film care își atrage inspirația dintr-un clasic precum Ten Little Indians, părea atât de plin de promisiuni. Trailerul, pentru toate editările sale impresionante și imaginile tentante. Premisa, cu toate posibilitățile sale inerente.

Zece străini, adunați împreună. O adunare aleatorie, deși conectată cumva. Un motel abandonat. O inundație de la miezul nopții. O crimă. După altul.

Și pentru primele două treimi din film, funcționează atât de bine. Mașina-mister trece milă după milă de suspecți interesanți și tensiune bine reglată, adăugând întrebare după întrebare în locul răspunsurilor. Există o provocare, sau așa se pare, și una dificilă. Suntem logodiți și în acest moment, la fel de neștii ca victimele de pe ecran.

Distribuția este puternică, cu John Cusack și Amanda Pete adăugând un strat de profunzime la ceea ce altfel ar fi fost o piesă destul de lipsită de suflet. Regia, de James Mangold, este atât ascuțită, cât și captivantă din punct de vedere vizual, conducându-ne într-un ritm constant și echilibrat.

Dar sămânța este acolo, pentru privitorul atent, pentru un final care să strice totul. Indiciile, ca orice răufăcător bun, sunt atât evidente, cât și subtile, acolo în narațiunea flashback sau în fața schimbătoare a ucigașului care recitează povestea. Și deodată ne dăm seama că misterul promisiunii nu este deloc un mister. Că nu există indicii, nicio logică sau provocare pe care mintea noastră să le depășească. Ca o monedă magică, personajele dispar. Nu ne mai pasă și, sincer, de ce ne-am face? Nu mai e nimic de care să-i pese. Am fost înșelați într-un mod care pur și simplu nu este corect.

Știința răsucirii este o artă a respectului, atât despre curaj, cât și despre talent. O răsucire bună este opusul magiei, însăși lipsa iluziei -- mâna ușoară și nimic mai mult. Cineastul încrezător trage surprinderea din logică, fără să împingă niciodată moneda sau să ascundă cardul, ci distragându-ne atenția cu o tehnică șlefuită. Pentru un film bun, trucul este în adevăr, iar moneda, constatăm, a fost mereu acolo. Doar că nu ne uitam.

Din pacate insa, Identitate este scurt, confundând șocul fraudulos cu surpriza sinceră, iar răspunsul, pentru unii, a existat tot timpul. De la început ne-am fi imaginat și l-am respins ca lipsit de tact, dar, din păcate, filmul merge acolo unde am sperat că nu va ajunge, chiar dacă ne înfiorăm și îl implorăm să se întoarcă.

Și acolo, în întunericul morții, povestea comite cea mai mare crimă dintre toate: uciderea unui film și moartea a ceea ce ar fi putut fi.